Ploi și ninsori la început de martie

Ploi și ninsori la început de martie. De mâine însă vremea începe să se încălzească din nou.

Astăzi vor predomina ploile și ninsorile în majoritatea regiunilor, însă, începând de mâine, aria precipitațiilor va fi în retragere, iar temperaturile vor începe să crească.

Cerul este variabil în sud-vest, dar prezintã înnorãri în celelalte regiuni. Se semnaleazã precipitaţii sub formã de ploaie în Maramureş, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, predominant ploaie în Transilvania şi ninsori la munte. Vântul suflã slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, mai ales pe creste, dar şi în deltã. La ora 05 se înregistrau valori termice cuprinse între -4 grade la Apa Neagrã şi Bozovici şi 7 grade la Polovragi.

În regiunile estice şi sud-estice, iar la începutul intervalului şi în centrul ţãrii, cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie.

 În zona montanã, local, va ninge, vântul va sufla cu rafale de 60…80 km/h, pe creste viscolind sau spulberând zãpada, cu precãdere în prima parte a zilei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre parţial noros, cu ploi doar izolat, cu precãdere în Oltenia, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în regiunile sud-vestice.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 12 grade, valori apropiate de cele normale pentru începutul lunii martie.

Îm București cerul este variabil, vântul slab, iar la ora 05 se înregistrau 1 grad la staţia meteo Bãneasa, 3 grade la Afumaţi şi 4 grade la Filaret.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.