Plantaţie de cannabis în solar, printre roşii şi castraveţi

Un „gospodar” din comuna Nucşoara, s-a trezit cu mascaţii la uşă. Oamenii legii s-au arătat interesaţi de culturile sale. Acesta avea plantaţie de cannabis în solar, printre roşii şi castraveţi. La percheziţii au fost găsite şi seminţe ce urmau a fi plantate după recoltare.

Plantaţie de cannabis în solar, printre roşii şi castraveţi, asta au descoperit polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești. Oamenii legii au făcut o percheziţie la Nucşoara, la locuinţa unui bărbat în vârstă de 32 de ani. Acesta părea a fi pasionat de agricultură şi cu toate că avea spaţiu suficient pentru a cultiva legume în grădină, a construit un solar. Nimic în neregulă până aici, numai că ofiţerii Antidrog au descoperit printre legume mai multe plante de cananabis, ajunse la maturitate.

„În urma percheziției, la locuința acestuia au fost descoperite plante de cannabis, fragmente de substanță vegetală și ustensile susceptibile a fi folosite la creșterea plantelor, prepararea, porționarea și consumul de droguri.

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul anului 2019, cel în cauză ar fi cultivat în curtea casei sale, într-un solar, mai multe plante din specia cannabis. De asemenea, ar fi oferit spre vânzare diverse cantități de droguri de risc.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, pentru audieri”, precizează IPJ Argeş într-un comunicat de presă.

Bărbatul este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.