Angajații unor primării din Argeș au renunțat pentru o zi la mașinile personale

Angajații unor primării din Argeș au renunțat pentru o zi la mașinile personale. Angajații au venit, vineri, 20 septembrie, la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun.

Ziua fără mașini a fost marcată la Primăria Pitești și la Primăria Mioveni. Acțiunea a fost menită să transmită mesajul necesității reducerii emisiilor de gaze de eșapament. Edilul Piteștiului, Cornel Ionică, a venit la muncă cu bicicleta.

Cornel Ionică a venit la muncă cu bicicleta.

An de an, în intervalul 16 – 22 septembrie, se desfășoară Săptămâna Europeană a Mobilității (SEM), o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, organizată cu sprijinul Comisiei Europene, mesajul campaniei din acest an fiind „Mergi cu noi!” – pentru a sensibiliza populația cu privire la beneficiile mersului pe jos și cu bicicleta, dar și ale unui stil de viață activ, în defavoarea sedentarismului și a folosirii excesive a transportului cu mașini personale. Scopul general al campaniei este de a încuraja autoritățile locale europene să introducă şi să promoveze măsuri de transport sustenabile şi să invite cetățenii să încerce alternative la mersul cu maşina.

Piteștiul și Mioveniul fac parte din cele aproape 3000 de orașe din 50 de țări care au participat în campania europeană de promovare a formelor alternative de transport ecologic.