REȚINUT UN BĂRBAT DIN DÂMBOVIȚA ACUZAT DE FURT CALIFICAT ÎN PITEȘTI

Polițiștii din Pitești au reținut un bărbat din Crângurile, Dâmbovița, într-un caz de furt calificat.

Joi, 8 august, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, persoana în cauză ar fi sustras, la data de 30 iulie 2024, mai multe bunuri, în valoare totală de aproximativ 7.500 de lei, dintr-o boxă situată la parterul unui bloc din municipiul Pitești.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.