Un fost inginer șef aduce lumină asupra originii și evoluției Simfoniei Lalelelor din Pitești.
Alături de mulțumirile mele pe care le aduc săptămânalului „Ancheta” pentru o întreagă pagină afectată „Simfoniei Lalelelor” în numărul din 19-25 august a.c., sunt obligat, însă, pentru frumusețea adevărului, să intervin în extrasezon jurnalistic, ca unul (poate și singurulul) cunoscător de-a fir a păr a modului cum Piteștiul a devenit „Orașul Lalelelor”. Mă irită stereotipia, timp de câteva decenii, a începutului oricărei retrospective referitoare la Simfonia Lalelelor, și anume: „27 noiembrie 1972 – o zi mohorâtă de toamnă în care la Pitești s-au adus spre a fi plantați în centrul orașului 3000 de bulbi de lalele și 100 de zambile. Aceștia proveneau de la un floricultor amator, Weill Alois, din Arad și de la piața de flori din Oradea”. Inserție prezentă și în articolul din „Ancheta”. Pare a fi o simplă consemnare, lapidară, dar a fost dată publicității într-o broșură, în 1997, de către Mircea Pungoci, devenit ing. șef la Spațiile Verzi din Pitești, din 1979. Diversiunea a prins, a intrat în istorie și numele piețarului din Arad a devenit mai cunoscut (și reținut) decât numele adevăratului artizan al spațiilor verzi din Pitești, arhitectul peisagist ing. Gheorghe Pacea. De altfel, Simfonia Lalelelor, cu adevărat, își are originea în colecția cu 58 varietăți de lalele, sădite cu mâna lui de Gh. Pacea, în toamna lui 1976, pe verdele peluzelor din jurul Teatrului „Al. Davila”, nu aruncate oricum, ci după toate normele peisagiste, pe care le-am descoperit în aprilie 1977. De altfel, diluția cu care a început, amestecarea planurilor, cu Alois aproape sacralizat, a continuat, punându-și o puternică pecete malefică asupra evoluției Simfoniei, timp de câteva decenii, marcată de dorința diabolică a frustratului Mircea Pungoci de a se insinua, încet-încet, în „pași” gândiți, ca fondator al Simfoniei Lalelelor. L-a ajutat mult clemența edililor, în special a d-lui Tudor Pendiuc, care i-a oferit posibilitatea întocmirii, în volum, în două ediții (2009 și 2012), a unei „Istorii a Simfoniei Lalelelor”, cu autoexpunererea istoricului” în 24 imagini și în care ziditorii S.L., practic, nu figurează. Mistificările încep chiar cu prima pagină, o fotografie trucată, cu tăierea unei panglici, care nu a avut loc, eu ținând în mod liber cuvântul inaugural. La pag. 113 a „Istoriei” iscodește o intervenție către Primărie cu următorul conținut: „Ca membru fondator al expoziți… (mai departe în articol)
Sursa: Realitatea de Arges