Parlamentarii își umflă salariile, în timp ce românii de abia se descurcă de la o lună la alta

Austeritatea, doar pentru românii de rând. În timp ce oamenii au fost sfătuiți să economisească, angajații din parlament au salarii uriașe. 

Față de aceeași perioadă a anului trecut veniturile au crescut considerabil. Și asta în timp ce aleșii spun că nu au bani de pensii.  

Sunt sume astronomice pentru angajatii de la stat fiindca salariile lor au fost marite, insa nu vorbim despre acelasi lucru si pentru cei de la privat. Asta in contextul in care romanii duc din ce in ce mai greu si de abia pot face fata scumpirilor din ultima perioada. Aceasta crestere se datorează faptului ca salariile au crescut cu 5% pentru toti salariatii inca de la inceputul acestui an, de pe data de 1 ianuarie.

Cum arata austeritatea pentru romanii de rand si ce lux isi permit cei de la varful tarii

In Parlamentul Romaniei, avem trei exemple concrete: Salariul unui secretar ajunge la suma de 21.000 de lei, un director incaseaza luna de luna 15.000 de lei, iar un consilier suma de 10.000 de lei.

Pe langă aceste sume se mai adauga sporurile, care sunt cuprinse intre 600 si 1500 de lei. Practic, aceste sume sunt sume brute, iar salariul unui secretar este chiar la nivelul a trei sau patru salrii minime pentru un roman de rand.

Clădiri avariate grav din cauza unui fenomen rar întâlnit în UE

Un exemplu concret: Cat incaseaza luna de luna secretarul din Parlament

Salariul brut anul acesta este de 21.200 de lei, pe cand in aceasi perioada a anului trecut acesta incasa 20.200 de lei. Practic, este o crestere a salariului cu 1000 de lei, in contextul in care romanii o duc din ce in ce mai greu, iar cele mai afectate categorii sociale sunt familiile cu foarte multi copii sau pensionarii cu pensiile mici, care asteapta recalcularea din luna septembrie.

Important de mentionat este faptul ca peste 1,1 milioane de pensionari incaseaza pensia minima luna de luna, iar acestia au inceput sa se imprumute la casele de ajutor reciproc sau chiar la banci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.