O școală de aplicație va fi înființată pentru formarea personalului din situațiile de urgență

O școală de aplicație va fi înființată pentru formarea inițială și continuă a personalului din domeniul situațiilor de urgență.

O școală de aplicație va putea fi înființată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu atribuții în formarea inițială și continuă a personalului în domeniu, conform unei hotărâri aprobate în ședința de joi a Guvernului. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a precizat că școala va avea atribuții în formarea inițială și continuă a ofițerilor din cadrul Inspectoratului General și structurilor subordonate, precum și a altor categorii de personal cu atribuții în domeniul managementului situațiilor de urgență.

„Este vorba practic de calificarea internă a personalului SMURD pentru a urca în organigrama instituției, pe măsură ce crește și gradul lor de competență. Pentru o cât mai bună pregătire a personalului operațional al Departamentului pentru Situații de Urgență vor fi organizate stagii de formare cu o durată între cinci zile și 13 săptămâni, în funcție de specialitate și de funcția vizată. Este vorba, în principal, despre pregătirea personalului deja parte a SMURD pentru poziții de conducere și a personalului medical din SMURD sau din alte instituții care interacționează cu SMURD pentru a lucra în mod integrat”, a explicat Constantin, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria.

El a menționat că SMURD va fi echipat în vederea intervențiilor pe apă cu două nave de 50 de metri lungime și trei șalupe de 25 de metri lungime. Flota ar putea fi operațională până la finele anului.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.