O mie de teste pentru coronavirus, au fost donate Spitalului Orășenesc Mioveni

Asociația “Speranță și Sprijin pentru Oameni” (Donează pentru Argeș), reprezentată de Cristina Coteț și Cristina Ghineț, a anunțat că a finalizat prima misiune pe care și-a propus-o în lupta cu virusul COVID-19. Astfel, Asociația a finalizat achiziționarea și donarea a 1000 de teste, în valoare totală de 97.000 lei, pentru aparatul de testare COVID-19 Real Time PCR de la Spitalul Orășenesc Mioveni.

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, le transmite felicitări reprezentanților Asociației “Speranță și Sprijin pentru Oameni” și consideră că donația lor este de un mare ajutor pentru sistemul de sănătate argeșean. Kiturile de testare vor putea fi folosite imediat, fiind deja pus în funcțiune laboratorul de testare COVID-19 de la Spitalul Orășenesc Mioveni.

“Felicit Asociația Speranță și Sprijin pentru Oameni! Datorită gestului lor vor putea fi testați nu mai puțin de 1000 de argeșeni, într-un moment în care avem nevoie de orice ajutor pentru a combate eficient pandemia de coronavirus. Prin implicare, solidaritate, generozitate și responsabilitate societatea argeșeană demonstrează că este unită și pregătită să învingă lupta cu un inamic nevăzut, dar foarte periculos. Mulțumesc tuturor oamenilor de bine care au ales să dea o mână de ajutor sistemului de sănătate din Argeș”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Pentru obținerea celor 1000 de teste, Asociația s-a bucurat de sprijin din partea mai multor societăți și persoane fizice, hotărâte să contribuie la efortul autorităților de a limita răspândirea coronavirusului.

Reprezentanții Asociației “Speranță și Sprijin pentru Oameni” (Donează pentru Argeș) au anunțat deja că nu se vor opri aici și pregătesc, în perioada următoare, o nouă acțiune dedicată salvatorilor de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș.
Și dumneavoastră puteți fi eroii zilei, implicându-vă în lupta cu COVID-19 în contul Asociației ,,Speranță și Sprijin pentru Oameni” (CIF 37992153): RO73BTRLRONCRT0421561701, deschis la Banca Transilvania Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.