Noi resturi de drone rusești descoperite în România

Au fost identificate noi bucăți de dronă pe malul românesc al Dunării, în dreptul localității Plaurul, dar nu se știe dacă sunt din cea de săptămâna trecută, ori este vorba despre altele.

„Sâmbătă, 9 septembrie, militari din Forțele Navale Române, dislocați pentru misiuni de cercetare în zona localității Plauru, județul Tulcea, au executat activități de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informații de la autoritățile locale, transmise prin comenduirea garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existență a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.

VEZI ȘI: Reacția premierului Marcel Ciolacu

În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză și expertizare tehnică.

Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, fiind crime de război.

VEZI ȘI: Reacția președintelui Klaus Iohannis

Forțele MApN rămân în alertă și vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea locațiilor unde forțele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre.  

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real”, anunță Ministerul Apărării. 

CITEȘTE ȘI: MApN face cercetări ca să afle când și cum au ajuns noile resturi în România

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.