CÂMPULUNG MUSCEL, ÎNCĂ UN EȘEC ÎN LIGA 2: UNIREA UNGHENI ÎI ÎNVINGE CU 2-1

Câmpulung Muscel suferă încă un eșec în Liga 2, fiind învinsă de Unirea Ungheni cu 2-1.

Muscelul Câmpulung se scufundă din ce în ce mai mult și pare a fi candidată la retrogradare. Astăzi, în cadrul etapei a 11-a din Liga 2, elevii lui Marius Bratu au mai suferit încă un eșec, de această dată fiind învinși de Unirea Ungheni, în deplasare, cu scorul de 2-1.

Muscelenii au deschis scorul prin Gabi Torje, care și-a amintit de vremurile de odinioară, când marca goluri importante pentru Dinamo București, pe prima scenă a fotbalului românesc. În minutul 10, acesta a trimis în plasă din lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri. A fost insuficient însă, pentru că gazdele au marcat de două ori, în minutele 19, prin Milos Zukanovic, și 24, prin Andrei Șerban.

FC Câmpulung Muscel: M. Voicu – Ntamack (Mitoi, din min. 62), Jenaru (cpt.), Oprișan (D. Popescu, din min. 71), Torje, L.Stancu (Rob. Ene, din min. 88), Sanda, Al. I. Popescu, Bg. Vasile, Gîsă, Otoo; antrenor: Marius Bratu.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.