Motociclist leton, a provocat un accident la Curtea de Argeş

Joi seară, un motociclist leton, în vârstă de 35 de ani, a provocat un accident pe strada Victoriei, la Curtea de Argeş. A fost rănită pasagera, aceasta fiind transportată la spital.

Motociclist leton, a provocat un accident la Curtea de Argeş, joi. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, se deplasa pe strada Victoriei, mergând către Valea Iaşului. A pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Vehiculul pe două roţi s-a răsturnat, pătrunzând pe contrasens şi ieşind în afara şoselei.

În urma impactului, cetăţeanul leton a scăpat nevătămat, însă a fost rănită pasagera. Femeia în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, având leziuni la mâna stângă.

Foto descriptiv