Moșii de iarnă, tradiții și obiceiuri!

Moșii de iarnă sau Pomenirea Morților este o rânduială a Biseriici Ortodoxe Române în care se face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Se obișnuiește să aibă loc în fiecare sâmbătă de dinaintea lăsatului secului de carne să pomenim pe cei care au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau fără pocăința necesară. În acest an va avea loc pe 22 februarie.

Aceasta sâmbătă mai este cunoscută în popor și sub denumirea „Moșii de iarnă”. Rânduiala   bisericii prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

Se pot pomeni toți cei care au murit nedespărțiți de Biserică. Nu pot fi pomeniți cei care au murit în dispreț cunoscut față de Dumnezeu. De asemenea copiii care au murit nebotezați nu pot fi pomeninți,

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoșata Judecată și A doua venire a lui Iisus Hristos.

Imagine

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți.

În tradiţia populară există credinţa că pe 2 martie sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Gospodinele pregătesc sarmale și prepară cele mai bune deserturi. Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte.

Moșii de iarnă se mai numesc și Moșii de piftii sau Sâmbăta piftiilor. În această zi se dau de pomană piftii. Bătrânii spun că dacă n-ai mâncat piftiile în această zi, a doua zi trebuie să le arunci. Altfel vor veni friguri în timpul verii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.