MIRCEA LUCESCU, RETINUT DUPĂ VICTORIA CU CIPRU

Mircea Lucescu reținut după victoria 3-0 cu Cipru din Liga Națiunilor.

Mircea Lucescu, selecționerul României, a fost reținut după victoria cu Cipru, scor 3-0, din etapa a treia din Liga Națiunilor. Lucescu se gândește deja la meciul cu Lituania, programat pe 15 octombrie, în deplasare.

Selecționerul se teme de schimbarea mare de temperatură între Cipru și Lituania. „O foarte bună primă repriză. 3-0 nu reflectă rezultatul, am mai avut 2-3 ocazii mari de gol. Extraordinar de deciși jucătorii în dueluri 1 la 1, am controlat meciul, pentru că am recuperat sus mingea. Am impus un stil care se apropie de ceea ce propuneam noi în trecut, acela al jocului prin pase. Victoria este victorie, urmează un alt meci, și el dificil. Trecem de la 30 de grade la 7 grade, problema se pune cum îi recuperăm pe jucători. Terenul a fost moale, cu nisip și mușchi, acolo va fi un teren greu. Fotbaliștii sunt pregătiți pentru meci, mă bucur că am câștigat al treilea meci la rând. Avem jucător talentați, cu nivel tehnic ridicat. Următorul meci este extrem de important, poate fi o confruntare care ne poate asigura calificarea. Bine că am marcat, și Drăgușin a marcat. Dar gata, avem alt meci peste 3 zile”, a declarat Mircea Lucescu, la Prima TV.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.