MINISTRUL MUNCII S-A ÎNTÂLNIT CU AMBASADORUL REPUBLICII AZERBAIDJAN ÎN ROMÂNIA. GUDSI OSMANOV: ”DIALOGUL ȘI ACȚIUNEA NOASTRĂ COMUNĂ VOR CONTINUA!”

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Protecției Sociale a Populației din Republica Azerbaidjan vor încheia în perioada următoare un Acord de securitate socială și vor reînnoi Planul Comun de Acțiune privind cooperarea în domeniul muncii și afacerilor sociale, cu accent pe piața muncii.
Acestea sunt principalele concluzii ale întrevederii pe care ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a avut-o astăzi cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Osmanov.
 
”În 2024 sărbătorim 15 ani de la Parteneriatul Strategic România-Azerbaidjan. Dialogul și acțiunea noastră comună vor continua. Ne dorim să avem pentru perioada următoare un Plan cu acțiuni concrete care să conducă la consolidarea pieței muncii. De asemenea, suntem deschiși să continuăm discuțiile pe linia securității sociale cu perspectiva semnării unui acord bilateral în acest sens. Facem astfel pași importanți pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale și pentru protecția socială a cetățenilor români și azeri.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
 
Acordul de securitate socială va include prevederi de coordonare bilaterală în ceea ce privește pensiile și legislația aplicabilă, având ca scop recunoașterea reciprocă și protejarea drepturilor de securitate socială. Pe de altă parte, Planul de Acțiune prevede schimburi de bune practici privind organizarea și funcționarea serviciilor de ocupare a forței de muncă, managementul resurselor umane, creșterea oportunităților de angajare a șomerilor, în special a tinerilor, prin organizarea programelor de formare profesională, ucenicie și stagiu, modernizarea serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.