Marcel Rada, tânăr pasionat de astronomie a plecat dintre noi

A plecat să studieze stelele de aproape! Un tânăr din Curtea de Argeș pasionat de astronomie, a murit miercuri seara. Anunțul trist a fost făcut prietenii și de iubita acestuia. Marcel Rada a fusese operat de o tumoră la rinichi în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Marcel Rada, pasionat de astronomie a plecat să studieze stele de aproape. Vestea tristă i-a șocat pe prieteni și cunoscuți. Marcel era absolvent de al Facultății de Contabilitate şi Informatică de Gestiune la Universitatea Titu Maiorescu București. Era fascinat să studieze corpurile cereşti și deținea aparatură performantă în acest sens.

În decembrie anul trecut, a fost diagnosticat cu o boală cumplită: tumoră malignă la unul dintre rinichi.

A fost operat în luna ianuarie însă, corpul său a cedat. Pe data de 10 ianuarie iubita sa își anunța prietenii că Marcel a trecut cu bine de operație însă este foarte slăbit. A mai spus că din acest motiv nu poate fi transferat la un spital din străinătate.

Miercuri iubita acestuia a dat vestea tristă. „De azi ai primit o haina albă pentru totdeauna. Dumnezeu să te ierte, iubirea mea! Nu te vom uita niciodată. Mi-ați scris foarte mulți, nu am putere să vă răspund, dar vă mulțumesc enorm, o să revin cu o nouă postare despre unde va fi depus, ziua și locul înmormântării” a scris Andreea pe contul său de socializare.