PREMIERUL MARCEL CIOLACU ANUNȚĂ LANSAREA A TREI NOI SCHEME DE AJUTOR DE STAT ÎN CADRUL PLANULUI INDUSTRIAL

Marcel Ciolacu dezvăluie planurile de sprijin pentru industria românească, cu o valoare de peste 8,75 miliarde de lei.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat lansarea a trei noi scheme de ajutor de stat în cadrul Planului Industrial privind mari investiții strategice, asumat la preluarea guvernării. Noile programe, cu o valoare totală de peste 8,75 miliarde de lei, sunt conforme cu măsurile propuse în Planul Draghi pentru creșterea competitivității industriale a economiei europene.

Zeci de companii românești din marea industrie vor beneficia de acești bani. Premierul a declarat: „Astăzi în ședința Coaliției de guvernare am decis să facem pași importanți pentru finalizarea schemei de sprijin pentru Marile Investiții Strategice din industria prelucrătoare și a celei care stă la baza Programului de Sprijin pentru Marea industrie din România – metalurgie, siderurgie și industria chimică”.

Aceste măsuri vor fi completate și de o a treia schemă de ajutor de stat pentru companii care implementează investiții în producția de materii prime industriale. „Aceste trei programe de sprijin sunt conforme cu măsurile propuse în Planul Draghi pentru creșterea competitivității industriale a economiei europene. Cele trei scheme de ajutor înseamnă creșterea producției industriale și a PIB prin investiții, reducerea deficitului balanței comerciale, crearea de noi locuri de muncă bine plătite, precum și decarbonizarea proceselor de producție și creșterea eficienței energetice”.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.