
Dacă în vară, a fost scandal din cauză că nu erau locuri libere în creşe, după începerea noului an şcolar, au rămas locuri vacante. Cum este posibil? O parte dintre cei care au obţinut repartiţie, au renunţat şi nu şi-au mai dus micuţii la creşă. Scandalul a fost inutil.
Locuri libere în creşe din Piteşti asta s-a constatat după începerea noului an şcolar 2018-2019. În cele 11 creşe din oraş sunt 520 de locuri. Dintre acestea doar 293 erau libere, în iunie, când au fost făcute repartiţiile. Părinţii s-au supărat, au făcut scandal nemulţumiţi fiind că nu au unde să îşi ducă copiii. S-a ajuns până acolo, încât au fost făcute sesizări, existând familii care atrăgeau atenţia că repartizările nu au fost făcute corect.
Când a început noul an şcolar, surpriză! Nu toţi părinţii care prinseseră un loc la creşă pentru micuţi, şi-au dus copii. Astfel, au rămas 65 de locuri libere, având loc o nouă repartiţie pentru cei care erau pe lista de aşteptare. Au mai fost atribuite 53 de locuri, iar în acest moment, tot mai sunt 12 locuri libere.
Totodată, grupa cea nouă cu 20 de locuri din cadrul Creșei Smeurei a fost autorizată sanitar pentru funcționare de către D.S.P Argeș. Părinții interesați de înscrierea copiilor în cadrul acestei grupe, pot depune cereri. Aşadar, locuri avem destule dar acum nu prea mai sunt copii ca să le ocupe.