Locuitorii au băut apă nepotabilă! Trei comune din Argeş au această problemă

Reprezentanţii D. S. P. au constatat în urma analizelor efectuate, că în trei comune, din Argeş, locuitorii au băut apă nepotabilă. În apa din comuna Rociu, Negraşi şi Mozăceni au fost găsite bacterii coliforme.

Apă nepotabilă, asta au băut locuitorii din trei comune argeşene, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Argeş. În perioada 10-12 septembrie, au fost recoltate şi analizate probe de apă din sisteme publice de aprovizionare cu apă potabilă din următoarele localităţi: Rociu, Ştefan cel Mare, Slobozia, Mozăceni, Negraşi, Suseni, Racoviţa, Davideşti, Hîrtieşti, Vultureşti.

La majoritatea localităţilor menţionate, probele au evidenţiat că parametrii s-au încadrat în valorile admise cu excepţia: comunei Rociu, Mozăceni şi Negraşi. Astfel la Rociu, este afectat sistemul de apă potabilă din Gliganu, de unde se aprovizionau 750 locuitori. În comuna Mozăceni au fost descoperite bacterii în apa potabilă din satul Ziduri, de unde se aprovizionau 171 locuitori. La Negraşi apa era nepotabilă în satul Negraşi, acolo unde sunt afectaţi 820 locuitori.

Apa nepotabilă în care au fost descoperite bacteriile coliforme poate cauza tulburări digestive, diaree, dizenterie etc. Primăriile din toate aceste localităţi au fost informate de către DSP şi s-a dispus informarea populaţiei cu privire la faptul că apa este nepotabilă şi trebuie dezinfectate rezervoarele. Analizele vor fi reluate ulterior de reprezentanţii DSP.