LIBERALII DECID SĂ RĂMÂNĂ ÎN GUVERN PENTRU A EVITA PRELUAREA TOTALĂ DE CĂTRE PSD A PUTERII ÎN ROMÂNIA

Liberalii aleg să rămână la guvernare pentru a contracara preluarea completă a puterii de către PSD, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Liberalii vor continua să facă parte din guvern pentru ca PSD să nu exercite în totalitate puterea în România, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, într-o declarație făcută la finalul ședinței de partid de marți. Anunțul a venit la scurt timp după ce PSD a făcut „apel la PNL să revină la masa Coaliției și să se comporte responsabil”.

„În momentul de față administrăm o situație pentru a duce la capăt acest mandat. (nr. întrebat dacă s-a discutat ieșirea de la guvernare) Nu, președintele a explicat acest lucru. E normal și firesc să încercăm în aceste două luni rămase să menținem la nivel de funcționare un guvern care să organizeze alegerile și, din punct de vedere politic, să nu lăsăm PSD să exercite puterea în totalitate”, a precizat Ionuț Stroe.

El a subliniat că rolul ședinței a fost de a stabili proiectele pe care liberalii le vor susține în ședința de guvern programată miercuri și nu o posibilă ieșire de la guvernare ca urmare a anunțului făcut de Nicolae Ciucă în ziua precedentă, privind ruperea coaliției de guvernare. El a respins și o retragere din Guvern a miniștrilor de la PNL. „Nu, nu au fost discuții pe retragerea miniștrilor PNL”, a subliniat Ionuț Stroe.

Marți, G4Media a relatat pe surse că premierul Marcel Ciolacu își va depune mandatul dacă miniștrii PNL pleacă din Guvern. De altfel, nu este pentru prima dată când premierul spune că nu va rămâne la guvernare dacă liberalii pleacă.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.