La închisoare după ce a recidivat

Un bărbat de 52 de ani, originar din judeţul Vâlcea, a ajuns la închisoare după ce a recidivat. Bărbatul are de ispăşit o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. A fost dus la Penitenciarul Mioveni, fiind încarcerat.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au pus în executare un mandat de executare pe numele unui bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din comuna Copăceni, judeţul Vâlcea. Acesta locuia fără forme legale în comuna argeşeană Tigveni. Bărbatul a ajuns la închisoare după ce a recidivat într-o perioadă în care era condamnat cu suspendare. În anul 2015 el a primit o pedeapsă pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul silvic. Fiind la prima infracţiune, instanţa a suspendnat execurarea fixând un termen de încercare de 3 ani.

În perioada în care se afla sub supraveghere, a fost prins de poliţişti, la volanul unei maşini deşi nu deţinea permis de conducere. A fost trimis în judecată pentru a doua oară. Judecătoria Curtea de Argeş a dispus executarea ambelor pedepse. Astfel, bărbatul a primti în total, pedeapsa de doi ani şi 4 luni închisoare. A fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.