Klaus Iohannis l-a învestit pe noul șef al Statului Major al Apărării – Vlad Gheorghiță – Mesajul transmis de președinte

Președintele Klaus Iohannis l-a învestit joi pe noul șef al Statului Major – generalul Vlad Gheorghiță, în cadrul unei ceremonii la Monumentul Eroilor Patriei din București.

Noul şef al Statului Major al Apărării generalul Gheorghiţă Vlad, a fost învestit joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării Angel Tîlvăr şi preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, care a fost și ministru al Apărării.

Ceremonia s-a desfășurat joi începând de la ora 12.00, pe esplanada Monumentului Eroilor Patriei din faţa Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, din Bucureşti.

Imagine

Klaus Iohannis l-a învestit pe noul șef al Statului Major al Apărării – Vlad Gheorghiță / Foto: INQUAM/Octav Ganea

Generalul Daniel Petrescu, fost şef al Statului Major al Apărării a predat generalului Gheorghiţă Vlad drapelul de luptă al Statului Major al Apărării şi comanda structurii de forţe a Armatei României.

Imagine

Klaus Iohannis l-a învestit pe noul șef al Statului Major al Apărării – Vlad Gheorghiță / Foto: INQUAM/Octav Ganea

„Participăm la ceremonia de învestire a dlui general locotenent Gheorghiță Vlad ca șef al Statului Major al Apărării în aceste momente simbolice legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României când marcam 105 ani de la Marea Unrie de la 1918. (…)

Domnule general – locotenent Gheorghiță Vlad, preluați astăzi mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic și dificil. Vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări și de a menține un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forțelor.

Se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție.

Avem în derulare și în perspectivă programe majore de înzestrare, având în vedere că alocarea bugetară pentru Apărare a crescut în acest an la 2,5% din PIB”, a transmis președintele Iohannis.

Numirea lui Vlad a fost făcută la propunerea ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, pentru a-l înlocui pe generalul Daniel Petrescu, al cărui mandat la conducerea Armatei expiră.

Prin noua funcție, Vlad Gheorghiță devine automat membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Funcția de șef al SMAp este asigurată pentru un mandat de 4 ani.

El va fi și reprezentantul României în Comitetul Militar al NATO, structură decizională de vârf în domeniul militar al Alianței Nord-Atlantice. Gheorghiță Vlad a fost locţiitor al şefului SMAp din 16 august 2022, potrivit radioeuropalibera.

În perioada februarie 2020-august 2022, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.

În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.

Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.

În anul 2007, a participat ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Multinaţional al Forţei în Irak.

A absolvit în 2002 cursurile Facultăţii Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare, un curs de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică – Ede, Olanda, un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti și un curs de Operaţii de Menţinere a Păcii– Oberammergau, Germania. Are un master în Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate la Universitatea„Lucian Blaga” – Sibiu, precum şi master în Studii Strategice, U.S. Army War College – Carlisle, SUA.

Este decorat cu: Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a „În Serviciul Armatei României”, Emblema de Merit clasa a I-a „În Serviciul Păcii”, Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.

S-a născut la data de 7 septembrie 1969, în Bucureşti. Este căsătorit şi are doi copii.

Redăm textul integral al Discursului susținut de președintele Klaus Iohannis la învestirea generalului Vlad Gheorghiță în funcția de șef al Statului Major al Apărării

„Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Vicepreședinte al Camerei Deputaților,

Domnule Viceprim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnilor parlamentari,

Domnule Șef al Statului Major al Apărării,

Excelențe,

Dragi militari,

Doamnelor și domnilor,

Participăm astăzi la ceremonia de învestire a domnului general – locotenent Gheorghiță Vlad ca Șef al Statului Major al Apărării, în aceste momente simbolice legate de sărbătorirea Zilei Naționale a României, când marcăm 105 ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Domnule general Petrescu,

Vă felicit pentru modul în care ați asigurat conducerea Statului Major al Apărării și pentru realizările obținute în mandatul dumneavoastră, în care v-ați confruntat cu două crize majore, cea sanitară, determinată de pandemia de COVID-19, și cea de securitate, generată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a evidențiat clar importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.

În acest mediu impredictibil și dificil, Armata României, alături de aliați și parteneri, a acționat ferm pentru asigurarea unei posturi de descurajare și apărare credibile pe Flancul Estic al NATO și pentru sprijinirea Ucrainei.

Consolidarea prezenței aliate pe teritoriul național și operaționalizarea completă a structurilor de comandă NATO au adus un plus de securitate României, iar intensificarea procesului de instruire în context multinațional a condus la creșterea nivelului de pregătire pentru luptă a Armatei.

Toate eforturile depuse de Armata României, precum și de celelalte instituții cu atribuții în domeniul securității și apărării au contribuit la consolidarea profilului țării noastre de furnizor de securitate și stabilitate la nivel regional și aliat.

Domnule general – locotenent Gheorghiță Vlad,

Preluați astăzi mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic și dificil. Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări și de a menține un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forțelor.

Din această perspectivă, se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție.

Avem în derulare și în perspectivă programe majore de înzestrare, având în vedere că alocarea bugetară pentru Apărare a crescut în acest an la 2,5% din PIB .

Este nevoie, însă, de măsuri mai hotărâte pentru relansarea industriei naționale de apărare, inclusiv prin acțiuni de cooperare industrială, astfel încât să putem produce în țară o parte mai mare din muniția și tehnica necesare. Acestea, alături de un nivel ridicat de instruire a militarilor, vor asigura o capacitate de apărare puternică și credibilă, adaptată noilor provocări de securitate.

Personalul militar și civil care-și desfășoară activitatea în cadrul Armatei României reprezintă cea mai importantă resursă și, de aceea, se impune o atenție permanentă pentru asigurarea unor condiții bune de pregătire profesională și, totodată, trebuie luate măsuri pentru creșterea atractivității profesiei militare.

Domnule Șef al Statului Major al Apărării, mandatul dumneavoastră trebuie să constituie încă un pas în consolidarea capacității de apărare a României și în creșterea prestigiului Armatei ca pilon de bază al societății noastre, garantul independenței, suveranității și unității statului, al integrității teritoriale a țării și al democrației constituționale.

Vă felicit pentru numirea în această funcție de mare răspundere și vă doresc mult succes!”, potrivit Administrației Prezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.