MIHAELA CAMBEI, MEDALIE DE ARGINT LA HALTERE ÎN FINALA OLIMPICĂ

Sportiva Mihaela Cambei a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice, într-o finală tensionată la haltere.

Sportiva Mihaela Cambei a câștigat, miercuri seară, medalia de argint în competiţia de haltere de la Jocurile Olimpice, la categoria 49 de kilograme. Sportiva noastră a reușit un joc al nervilor în finala olimpică. A intrat la stilul smuls la 89 de kg și a stat atentă la adversare reușind să jongleze cu greutățile în favoarea sa. A urmat reușita de la 91 de kg. Chinezoiaca Hou a ratat la 93 de kg, rămânând doar cu 89 de kg ridicate. Între timp, Mihaela a intrat hotărâtă pentru o încercare care a dus-o pe primul loc la smuls, 93 de kg. Strigătul ei a declanșat bucuria suporterilor români. Pe locul trei la acest stil a fost indianca Saikhom, cu 88 kg.

La aruncat, Mihaela a intrat în concurs la 106 kg fără probleme. Jocul greutăților a început între adversare. Chinezoaica a plusat din prima la 110 kg. Mihaela a răspuns și ea cu aceeași greutate, indianca a ridicat din a doua 111 kg. Medaliile s-au decis la ultima încercare. Tailandeza Khambao a ridicat în disperare 112 kg și Mihaela încă nu era sigură de medalie. Cambei a intrat din nou în concurs la 112 kg pentru o medalie, cu toate puterile a reușit. Indianca a ratat la 114 kg și apoi a reușit thailandeza să ridice haltera deasupra capului la 114 kg. Chinezoiaca a cerut 117 kg pentru aur. Prima ratată. Hou a schimbat clasamentul, a ridicat 117 kg și Mihaela Cambei a devenit vicecampioană olimpică. Bronzul l-a câștigat thailandeza Khambao. Diferența dintre aur și argint a fost de 1 kg. România are 8 medalii la Jocurile Olimpice: 3 de aur, 4 de argint și 1 de bronz, scrie COSR.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.