IONUȚ CODREA VALIDAT CA CONSILIER LOCAL DE JUDECĂTORIE

Ionuț Codrea, fost candidat la Primăria Pitești și primul pe lista de aleși locali ai Alianței pentru Unirea Românilor, a fost validat în funcția de consilier, deși liderii organizației susțineau că a fost exclus din partid.

Ionuț Codrea, fost candidat la Primăria Pitești și primul pe lista de aleși locali ai Alianței pentru Unirea Românilor, a fost validat în funcția de consilier, marți, 15 octombrie, de magistrații Judecătoriei Pitești, deși liderii organizației susțineau că el a fost dat afară din partid. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de trei zile de la comunicare. La primul termen pentru validarea consilierilor locali aleși pe 9 iunie, magistrații au cerut filialei AUR Argeș documentele care să ateste că Ionuț Codrea a fost exclus legal din partid.

La termenul de marți, după analizarea actelor depuse, atât de către Primăriei Pitești, cât și de formațiunile politice, judecătorii au validat noua componență a Consiliului Local Pitești, inclusiv mandatul lui Codrea. Ei au respins ca neîntemeiată cererea AUR privind invalidarea mandatului atribuit lui Ionuț Codrea. „Validează mandatele următorilor consilieri locali declarați aleși: […]

Invalidează mandatele următorilor consilieri locali, ca urmare a renunțării: […]

Validează mandatele supleanților atribuite ca efect al invalidării persoanelor alese, următoarelor persoane: […]

Respinge ca neîntemeiată cererea privind invalidarea mandatului de consilier local atribuit numitului Codrea Ionel-Dragoș – candidat ales pe lista AUR. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului Județului Argeș, Secretarului General al municipiului Pitești și consilierilor locali declarați aleși ale căror mandate au fost invalidate. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti” – se arată în hotărârea instanței.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.