MINISTRUL SORIN GRINDEANU VERIFICĂ PROGRESUL AUTOSTRĂZII PITEȘTI – SIBIU

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, verifică lucrările la Autostrada Pitești – Sibiu, remarcând progresul semnificativ al construcției.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, prim-vicepreședinte PSD, a fost săptămâna trecută împreună cu Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, pe o parte din traseul Autostrăzii Pitești – Sibiu, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Au ajuns și la tunelul de la Momaia care va asigura legătura dintre tronsonul Pitești – Curtea de Argeș și restul autostrăzii peste munți spre Sibiu.

Ministrul Sorin Grindeanu a remarcat ritmul accelerat al lucrărilor și a punctat faptul că pe tronsonul Pitești – Curtea de Argeș deja s-a turnat asfalt pe aproximativ 90% din lungimea totală, iar lucrările la tunelurile „Daniela” și „Alina” care străpung Dealul Momaia sunt la peste 50% din stadiul de execuție. „Voi reveni în lunile viitoare să vedem progresul. Vreau să mulțumesc constructorului și autorităților locale și județene care și-au dat tot concursul pentru ca acest proiect să decurgă așa cum trebuie, a existat și există o colaborare permanentă.”, a spus Sorin Grindeanu.

„Colaborarea pe care o avem cu Ministerul Transporturilor și în special cu ministrul Sorin Grindeanu este nu foarte bună, ci excepțională! Și lucrul acesta se vede în infrastructura județului Argeș, atât prin lucrările realizate deja pe drumurile naționale, cât și la alte lucrări care sunt în derulare cum ar fi Autostrada Pitești – Sibiu și Drumul Expres Pitești – Craiova. Prin colaborarea pe care o avem direct cu Ministerul Transporturilor vom avea și Drumul Expres Pitești – Mioveni. Ritmul în care se lucrează și voința de care dau dovadă cei din echipa guvernamentală sunt de salutat. Acum se vede o voință politică incredibilă pentru a dezvolta infrastructura județului Argeș și pentru ca lucrurile să intre în normalitate!”, a declarat Ion Mînzînă.

Au mai participat primarul municipiului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, directorul general CNAIR, Cristian Pistol și reprezentanți ai firmei constructoare.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.