Întâlnire cu vârstnicii la Prefectura Argeş! Discuţii despre şcoli

La Prefectura Argeş a avut loc vineri întâlnirea săptămânală cu vârstnicii. Discuţiile purtate au fost referitoare la situaţia şcolilor din judeţ. A fost prezentată o situaţie a unităţilor ce se află în reabilitare.

O nouă ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, condusă de subprefectul Adrian Dumitru Bughiu, a avut loc la Prefectura Argeş.

Vârstnicii au vrut să ştie starea unităților de învățământ la începutul anului școlar și pregătirea lor pentru sezonul rece. Sorinel Fusea, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Argeș a prezenta situaţia unităţilor aflate în curs de reamenajare, reabilitare.

Potrivit reprezentantului ISJ Argeș, a fost repartizată suma de 872.000 lei pentru amenajarea grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități pentru 11 unități școlare în anul 2019. Iată lista unităţilor în care se efectuează lucrări în acest sens.
Școala primară Dumireşti, Abeştii de Argeş
Școala Gimnazială Băiculeşti
Grădinița cu Program Normal nr. 2 Izvoru
Școala Primară Tufanu din Mălureni
Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Mozăceni
Școala Gimnazială Oarja
Școala Gimnazială Răteşti
Grădinița cu Program Normal nr. 3 Slobozia
Școala primară sat Valea Bădenilor, Stoeneşti
Școala primară sat Cerlani, Suseni
Grădinița cu Program Normal, sat Izvorani, Ștefănești

De asemenea, la nivelul județului Argeș, mai sunt în derulare 18 contracte de execuție lucrări în școli.