Incidentul de la Topoloveni: faxul Jandarmeriei Argeș invadat cu mesaje injurioase

Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a autosesizat în cazul intervenţiei jandarmilor la Topoloveni, în timpul vizitei preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș susține că nu a primit încă nicio informare oficială în acest sens. În schimb, în urma intervenției de la Topoloveni, la dispeceratul Jandarmeriei, timp de o jumătate de zi, au „curs” mesajele injurioase.

Gheorghe Lupescu, inspectorul șef al Jandarmeriei Argeș, a făcut mai multe precizări despre sesizarea Parchetului în acest caz. „Nu am nicio informare oficială până în acest moment. Nu știu nimic oficial. Ce vă pot spune este că noi vom pune la dispoziția Parchetului tot ce ne va cere. Efectivele care au participat la misiunea de la Topoloveni au aplicat și au respectat legea în totalitate.”, ne-a precizat Gheorghe Lupescu, șeful IJJ Argeș.

În urma intervenției jandarmilor, cinci persoane au fost ridicate și conduse cu autospeciala la Sediul Poliției Topoloveni. Patru dintre aceștia au fost sancționați contravențional, cu câte 1.000 de lei, pentru participarea la o adunare publică nedeclarată şi refuzul părăsirii zonei la solicitarea jandarmilor.

S-au primit continuu injurii la adresa Jandarmeriei, timp de o jumătate de zi

Protestatarii au fost ridicaţi, vineri – 17 mai, de la Topoloveni, de jandarmi şi duşi la Poliţie pentru legitimare. Aceștia ar fi fost lăsați să plece din secție abia după ce Liviu Dragnea a plecat din oraș.

După evenimentul petrecut la Topoloveni, la Dispeceratul Jandarmeriei Argeș, timp de o jumătate de zi, s-au primit continuu injurii la adresa instituției.

„Pe fax am primit continuu mesaje cu injurii la adresa instituției. Nu am putut să primim de la cetățeni o notificare ca să putem să intervenim. Este inadmisibil să curgă cu injurii, o jumătate de zi, faxul și telefonul de la dispecerat. ”, a precizat Gheorghe Lupescu.

Gheorghe Lupescu, șeful IJJ Argeș

„Jandarmeria Argeș nu a folosit forța, nu a încătușat, nu a bruscat, nu a făcut nimic la nimeni. Au extras cinci cetățeni pe care i-a condus pentru identificare la secția de poliție și pentru întocmirea proceselor verbale, după care au fost liberi. (…) La Topoloveni, nu a fost o adunare spontană. A fost o adunare premeditată și neautorizată.”, a mai precizat șeful Jandarmeriei Argeș.

https://realitateadearges.net/protestatarii-care-il-asteptau-pe-liviu-dragnea-au-fost-ridicati-de-jandarmi/