Un incendiu puternic a izbucnit la o casă din Schitu Goleşti! În imobil se afla proprietarul care este imobilizat la pat, paralizat. Omul a fost scos de un vecin, înainte să păţească ceva. Focul a măturat totul în cale, casa şi cele două magazii fiind distruse.
Incendiu puternic, la Schitu Golești. Un bărbat paralizat era în interior când vecinii au dat alarma. Imobilul cu parter şi mansardă, situat în satul Lăzăreşti, a fost cuprins de foc, în întregime, duminică seară. Două echipaje de pompieri de la Câmpulung şi unul de la Detaţamentul Mioveni au intervenit. Localnicii alertaţi de flăcările mari, au sărit să stingă focul, intervenind până la sosirea echipajelor. Proprietarul, în vârstă de 65 de ani, imobilizat la pat, a fost scos din interior de un vecin, înainte ca focul să pună stăpânire pe întreaga casă.
Cele trei echipaje s-au luptat ore bune cu focul iar intervenţia s-a încheiat în cursul nopţii. A ars casa în întregime, pe o suprafaţă de 130 metri pătraţi, rămânând în picioare doar pereţii. Au fost distruse de foc şi două magazii. Cercetările au stabilit că incendiul puternic a fost provocat de coşul de evacuare a fumului care era deteriorat. Proprietarul invalid, locuia singur. Avea grijă de el o vecină. Aceasta a făcut focul seara, într-un dintre magazii, acolo unde era amenajat un dormitor pentru proprietar. De acolo a izbucnit incendiul. Focul s-a extins şi la celelalte imobile din curte.