Grupare periculoasă de proxeneţi, destructurată la Câmpulung

Percheziţii, efectuate miercuri dimineaţă, în mai multe locaţii din Argeş şi Maramureş, dar şi în Elveţia, la Laussane. A fost vizată o grupare periculoasă de proxeneţi, care au exploatat 11 tinere.

Grupare periculoasă de proxeneţi, destructurată la Câmpulung! Miercuri dimineață, polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate din Pitești și Maramureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, desfășoară unsprezece percheziții domiciliare în Argeș și Maramureș. Mai au loc două percheziții domiciliare în Elveția, la Lausanne. Sunt vizate 9 persoane bănuite de infracțiuni de criminalitate organizată, care fac parte dintr-o grupare periculoasă.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016 – 2019, membrii grupării ar fi constrâns un total de 11 tinere să practice prostituția pe teritoriul Elveţiei și Italiei, cu scopul de a obține foloase materiale. Membrii grupării sunt ursari din Câmpulung.

La sfârşitul anului 2016 una dintre fetele exploatate a fost ucisă, cu 26 lovituri de cuţit. Cadavrul ei a fost transprotta şi abandonat într-o pădure, în Franţa, în apropierea oraşului Becanson, la graniţă cu Elveţia. Anchetatorii au stabilit că membrii grupării nu au avut niciun regret pentru moartea tinerei, aceştia manifestându-şi nemulţumirea pierderii sursei financiare. La scurt timp, au înlocuit-o cumpărând de la o altă grupare o tânără pe care au obligat-o să se prostitueze.

Membrii grupării foloseau pentru atragerea victimelor metoda ,,loverboy”, după care transportau victimele în afara ţării, unde, prin acte de violenţă fizică şi psihică, le contrângeau la practicarea prostituţiei şi a unor infracţiuni de furt în dauna consumatorilor de servicii sexuale. Din activitatea infracțională, cei în cauză ar fi obținut peste 2 milioane de euro.

23 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești pentru audieri. În activități sunt angrenați și jandarmi. Ancheta a fost făcută în cooperare cu autorităţile judiciare din Elveţia. Unul dintre bărbaţii care fac parte din acestă grupare periculoasă este cunoscut în Câmpulung, fiind o fire extrem de violentă. Acesta a fost condamnat pentru prostituţie şi trafic de persoane. Instanţa i-a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei. Imediat cum s-a eliberat acesta a racolat o tânără pe care a trimis-o în Elveţia să se prostitueze.