NICOLAE BĂNICIOIU A FOST ACHITAT DE INSTANȚA SUPREMĂ ÎNTR-UN DOSAR DE MITĂ ȘI TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Nicolae Bănicioiu, fost ministru, achitat în dosarul de mită și trafic de influență, cu confiscare de dividende.

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi primit aproape 800.000 de euro mită de la oameni de afaceri, în legătură cu numirea unor manageri de spital şi derularea unor contracte din bani publici.

Potrivit deciziei instanţei, Nicolae Bănicioiu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pe motiv că fapta nu există. De asemenea, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Bănicioiu, ca urmare de prescrierii faptei.

Judecătorii au decis confiscarea de la fostul ministru a sumelor de 895.127 lei (dividende aferente anului 2013, primite de la SC Hemos Med SRL) şi 396.994 lei (dividende primite de la SC Disan Ortomed SRL). Aceşti bani ar fi fost încasaţi de Bănicioiu în schimbul traficării influenţei, în intervalul 26 februarie 2014 – 27 octombrie 2014. În acelaşi dosar, a fost achitat şi o complice a fostului ministru, Cătălina Alexandra Furtună.

A existat şi o opinie separată a unui judecător din completul de trei magistraţi, care consideră că Nicolae Bănicioiu şi Cătălina Alexandra Furtună trebuiau condamnaţi pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.