Update-Falsul instalator a furat de la pensionari peste 6.000 de lei

Update 17.27 -La această oră, falsul instalator a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul I.P.J. Argeş. El este acuzat de furt şi înşelăciune. Individul a fost eliberat în octombrie 2017 în urma recursului compensatoriu, fiind condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni. Cercetările au fost extinse, pentru a se stabili dacă a mai comis şi alte fapte. Anchetatorii se aşteaptă ca şi colegii din ţară să-l caute pe gorjean.

Poliţiştii Secţiei 3 Piteşti au prins falsul instalator care, atribuindu-şi acest rol, a furat de la pensionari din Piteşti, aproximativ 6.000 de lei.

Falsul instalator a fost prins după ce a dat lovitura în cinci apartamente din Piteşti. Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din Târgu Jiu, a fost prins la Râmnicu Vâlcea, joi. Oamenii legii îl căutau de aproximativ două săptămâni, atunci când a dat prima lovitură în Piteşti. Individul, un recidivist versat, îmbrăcat în salopetă bătea la uşile pensionarilor. Le spunea că remediază o defecţiune la un vecin, unde s-a spart conducta de apă. Pretextând că trebuie să verifice dacă nu cumva curg ţevile de la baie şi din bucătărie, falsul instalator pătrundea în locuinţă.

Recidivistul se prefăcea că repară ceva după care, găsea un motiv pentru a vedea unde îşi ţin proprietarii banii. Acesta, fie le cerea să-i schimbe o bancnotă, fie le percepea o taxă modică pentru „lucrarea” făcută, în funcţie de caz. Îi urmărea unde îşi ţin banii. Ulterior, cerea voie să meargă până la baie, însă, le spunea celor ai casei să nu plece de lângă chiuveta din bucătărie, să stea să verifice dacă instalaţia mai curge. Atunci fura banii şi pleca. În acest fel, falsul instalator a sustras aproximativ 6.000 de lei de la cinci păgubaşi, din Piteşti. În acest moment bărbatul se află la audieri la sediul Secţiei 3 Poliţie Piteşti.