Elena Lasconi, susținută din USR, după ce a anunțat că-i este „scârbă” de colegii din filială

Elena Lasconi se bucură de susținerea unor lideri ai USR, chiar dacă a demisionat din funcția pe care o avea în organizația de Argeș pe motiv că-i „este scârbă” de situația din filială. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că formațiunea ar sprijini-o pe Lasconi la o candidatură independentă pentru primăria Câmpulung și că orice partid din care pleacă un om bun este afectat.

Moşteanu a precizat, într-o emisiune TV, că Elena Lasconi şi-a dat demisia din Biroul Judeţean al USR Argeş pentru că ”probabil aceasta doreşte să se concentreze pe proiectele de primar”, potrivit News.ro.

Elena Lasconi, demisie cu scandal de la șefia USR: „Mi-e scârbă!” 

Întrebat dacă aceasta ar putea candida independent la alegerile locale din acest an, Moşteanu a răspuns: ”Totul este posibil în politică”.

”Orice partid din care pleacă un om bun este afectat, nu mi-aş dori niciodată să plece Elena şi niciunul din colegii valoroşi care trag în partidul ăsta, dar realitatea este că o să se întâmple. Unii o să mai plece, unii o să mai vină, asta este dinamica în orice partid, nu suntem nici primul partid nici ultimul din care pleacă sau vin oameni. Mi-aş dor să rămână alături de noi, am construit frumos până acum şi cred că putem să o facem în continuare”, a menţionat el.

Întrebat dacă USR va veni cu propriul candidat în cazul în care Elena Lasconi ar pleca din partid şi ar candida independentă, Moşteanu a spus: ”USR o va susţine”. 

Sursa: Realitatea Din USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.