După ce a fost declarat incompatibil de ANI,  un consilier local din Argeș a fost găsit și în conflict de interese

 

Un consilier local PSD din Argeș a fost găsit în conflict de interese administrativ de Agenția Națională de Integritate (ANI). Este vorba despre Emil Bușescu, consilier în cadrul Consiliului Local Vlădești.

 

În urmă cu câteva luni, în aprilie 2019, acesta a fost descoperit de ANI și în stare de incompatibilitate. Mai multe detalii despre acest subiect aici: https://realitateadearges.net/un-consilier-local-argesean-gasit-incompatibil-de-ani/

Conform unui comunicat de presă emis astăzi de ANI, EMil Bușescu a fost găsit în conflict de interese administrativ. El este acuzat că: „În calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 28 noiembrie 2016 privind însușirea contractelor încheiate de primarul comunei Vlădești prin achiziție directă, luând astfel act de încheierea a două contracte încheiate anterior între Primărie și o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține funcția de director tehnic, iar soția calitatea de asociat unic și administrator”, precizează ANI.

Acesta ar fi încălcat mai multe articole din Legea nr. 161/2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.