Doi piteşteni, de 55 ani, respectiv 28 de ani, au fost reţinuti, fiind acuzaţi de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei doi bătăuşi şi-au lovit un prieten acesta suferind leziuni grave. Victima se află în spital şi necesită intervenţii chirurgicale.
Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au reținut doi bărbați de 55 de ani și, respectiv, 28 de ani, ambii din Pitești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 10 ianuarie, bătăuşii, pe fondul consumului de alcool, au avut un conflict spontan cu un bărbat de 42 de ani, din Pitești. L-au lovit atât de tare încât victima a căzut izbindu-se cu faţa de asfalt. Înainte de scandal cei trei au băut împreună într-un local din Piteşti. Scandalul a avut loc la ieşirea din bar.
După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Bărbatul rănit a suferit leziuni grave la faţă. Necesită intervenţii chirurgicale. Victima se află în spital şi va mai avea nevoie de multe zile de îngrijiri medicale.