Se dau gratuit pentru persoanele defavorizate!

De miercuri se dau gratuit produse de igienă pentru persoanele defavorizate, din Pitești. Acestea vor fi distribuite în Piața Smârdan.

Începând de miercuri, 15 ianuarie 2020, va începe acţiunea de distribuire a produselor de igienă către persoanele beneficiare de venit minim garantat și către persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, precum și către persoanele aflate temporar în situații critice de viață.
Pentru beneficiarii înscrişi iniţial pe liste, produsele de igienă se vor ridica pe baza actului de identitate valabil (nu se oprește copie după documentul de identitate, ci doar se verifică datele).
Distribuirea produselor de igienă către persoanele îndreptăţite se va face, pe raza municipiului Piteşti, în cadrul unui centru de distribuire situat în Piaţa Smârdan, etaj II, intrarea B şi se va desfăşura după următorul program:
• Luni – Miercuri: 9:00 -16:00
• Joi: 9:00-18:00
• Vineri: 9:00-13:00

Fiecare beneficiar va primi cinci periuţe de dinţi, pastă de dinţi, şampon, săpun şi detergent de rufe.  Valoarea totală maximă pentru un pachet cu produse de igienă, pentru procedura de licitație, a produselor de mai sus, inclusiv transportul la UAT, este de 34,94 lei cu TVA inclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.