CONDAMNARE DEFINITIVĂ PENTRU ȘEFA DE SECȚIE DE ONCOLOGIE DIN SJU SUCEAVA

Anca Ababneh Dumitrovici, fostă șefă de secție de oncologie, condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

Fosta șefă a Secției de oncologie din Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, acuzată de fapte de corupție, a fost condamnată definitiv, luni, la trei ani de închisoare cu executare, potrivit unei sentințe a Curții de Apel Suceava. Magistrații Curții de Apel au decis, astfel, majorarea pedepsei de la doi ani și șase luni, dictată în luna aprilie de Tribunalul Suceava, la trei ani de închisoare în regim de detenție.

În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Ababneh Dumitrovici Anca împotriva sentinței penale nr. 157 din data de 25.04.2024 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 4400/86/2023. În baza art.275 alin.2 C.pr.pen., obligă inculpata apelantă Ababneh Dumitrovici Anca la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr. 157 din data de 25.04.2024 a Tribunalului Suceava. Desființează, în parte, sentința penală sus menționată, și în rejudecare: Înlătură aplicarea disp. art.91, art. 92, art.93 și art. 94 C.pen.. Majorează cuantumul pedepsei la care a fost condamnată inculpata Ababneh Dumitrovici Anca de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție”, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Suceava.

Anca Ababneh Dumitrovici a fost acuzată că, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie 2023, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani sau alte foloase de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit.

În sarcina medicului s-au reținut 64 de acte materiale ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, dintre care 62 de acte materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în șapte zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022. Practic, în urma analizării înregistrărilor, procurorii au constatat că doctorița a primit mită de 280 de ori în acest interval, aproximativ de 15 ori pe zi. În total, 20.660 de lei, 750 de euro.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.