Despre pictură, pasiune și promovarea artei

În lunile decembrie si ianuarie Centrul Cultural Județean Argeș găzduiește Expoziția de icoane ”Lumina Craciunului”, eveniment organizat împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea.

Printre expozanți și Diana Mitulescu, artist plastic, ce a participat până în prezent la expoziții organizate atât în țară cât și în străinătate.

Imagine

Printre acestea și expoziția de pictură și grafică „Magic Balcic” din Bulgaria.

Imagine

Despre lucrările prezente pe simeze (care aparțin iconarilor vâlceni Diana Mitulescu, Diana Elena Ghigeanu, Mioara Comănescu, Mariana Bălescu și Monahia Ioanichia) și condiția artistului plastic la început de an ne- a vorbit, pentru Realitatea de Argeș, Diana.

R Ce ne puteti spune despre aceasta colaborare? 

DM Aceasta colaborare a noastră, participând cu icoane la expoziție, se datorează Centrului de creație Râmnicu Vâlcea, prin coordonarea doamnei Mioara Plop. Le mulțumesc din inima pentru implicarea de lucruri minunate , care ne menține la lumina creatiilor noastre!

Imagine

R Cum a petrecut pictorul Diana Mitulescu anul 2020? Ce a insemnat pentru un pictor acest an?

DM Anul 2020, un an al descoperirii altor tehnici, al unui nou stil de pictura mixta, incluzând și alte materiale in adăugarea culorilor. O lume a culorilor din străfundul sufletului și stării de moment. O experiența inedită, prin explozia tematicilor, spre uimirea mea, precum și simțirea texturii creației.  O curiozitate continua, deca descoperi și mai mult acest nou stil.

Imagine

R Ati fost inspirata in lucrarile dumneavoastra de acest an?

DM Inspirația vine constant din viața de zi cu zi, atât ca stare emoțională, cât și ca  influența energiei luate din univers.

R V- au lipsit expozitiile organizate in colectivitate?

DM Expozițiile colective…îmi lipsesc enorm de mult, fiindcă nu mai am contact direct cu colegii mei din tara și din străinătate, o legătura calda, apropiată, legăturile noastre de prietenie artistica lipsind vizual, fizic. Prin aceste expoziții colective este o bucurie a revederii noastre a tuturor, a noilor cunoștințe estetice, de închegare a unor legături de viitor, pentru participarea la alte expoziții .

R S- a vorbit în 2020 despre o închidere a lumii culturale. Sunteți de acord cu acest lucru? Sau, dimpotrivă, a fost un prilej de explorare și de creativitate?

DM Arta pentru mine este o terapie pentru suflet, este o continua descoperire a sinelui , o școala a studiului continuu, o îmbogățire permanenta a creatiilor pentru a bucura oamenii!

Imagine

Imagine

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.