Update! Deputatul Mircea Drăghici, la DNA. Are calitatea de inculpat într-un dosar

Update: Deputatul Mircea Drăghici a reacționat după decizia luată de DNA.

Sunt realmente uluit de decizia DNA de astăzi. Nu există absolut nicio rațiune pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, niciun argument sustenabil. Ca și în cazul soției mele, totul pare a fi doar o parte a unei foi de parcurs stabilite în anumite laboratoare. În condițiile în care toți martorii au dat declarații favorabile de la momentul în care am fost numit suspect și până astăzi, nu pot decât să constat cu dezolare că trăim vremuri în care poliția politică e vie și din ce în ce mai puternică.”, a menționat acesta, pe Facebook.

Fostul trezorier PSD, deputatul Mircea Drăghici, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta a fost anunțat că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat în dosarul de delapidare în care a fost pus sub urmărire penală.

Deputatul PSD a precizat la ieșirea din instituție că i-a fost schimbată încadrarea în cea de inculpat.

Acuzațiile aduse de procurorii DNA

Drăghici, a fost pus sub urmărire penală pe 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Mircea Drăghici este acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.

„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis la acel moment.