INFLUENCERUL ADRIAN DUMITRU, PRINS DE POLIȚIȘTI DUPĂ O CURSĂ PERICULOASĂ ÎN PITESTI

Adrian „Elicopter de luptă” reținut de poliție după o cursă pe străzile din Pitești.

Influencerul Adrian Dumitru, cunoscut printre tineri drept Adrian „Elicopter de luptă”, ar fi fost prins de poliţişti după o cursă pe străzile din Piteşti. Youtuberul, care s-ar fi aflat în maşină cu fratele, iubita lui şi partenera fratelui, nu ar fi oprit la semnalele poliţiei, fiind prins apoi încercând să ascundă faptul că este băut la volan. Fratele lui a fost arestat pentru 30 de zile după ce a agresat un agent și a amenințat polițiștii.

Incidentul a avut loc în noaptea de 11 spre 12 octombrie. Doi agenţi din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, care desfăşurau activităţi în filtru rutier pe un bulevard central, au observat un autoturism care a schimbat direcția de mers cu încălcarea marcajului longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.

„Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, efectuând în mai multe rânduri somații și circulând cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, fără ca persoana care conducea autoturismul să se supună somației de a opri. Astfel, autoturismul în cauză a pătruns pe strada Făgăraş, în apropierea unei unități de învățământ, unde patru persoane, respectiv doi bărbați și două femei, au coborât, fugind de lângă autoturismul în cauză”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș. Toate persoanele aflate în autoturism au fost conduse la sediul poliției, pentru verificări.

În urma testării cu aparatul etilotest a tânărului de 22 de ani a rezultat că se afla sub influența alcoolului, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul de 28 de ani, cercetat pentru ultraj, a fost reținut și ulterior a fost prezentat la Judecătoria Pitești, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.