Consilier județean din Argeș, găsit incompatibil de Agenția Națională pentru Integritate

Maria Cotenescu, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Argeș, a fost declarată în stare de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate. Firma sa făcea afaceri cu Spitalul de Psihiatrie din Vedea.

Aceasta ar fi încheiat, în calitate de asociat și administrator al unei firme, contracte cu o instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, deși deținea și funcția de consilier județean.

ANI a constatat următoarele: „în perioada exercitării mandatului de consilier județean (2016 – 2020), o societate comercială la care persoana evaluată deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat două contracte de furnizare în valoare totală de 105.070 lei cu Spitalul de Psihiatrie Sf. Maria Vedea aflat sub autoritatea Consiliului Județean Argeș”.

Astfel, Maria Cotenescu ar fi încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

În Lege se prevede următoarele: „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

Până în 2016, Maria Cotenescu a deținut și funcția de consilier local la Câmpulung.