Conflict în centrul municipiului Pitești.
În ziua de 18 august, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, cu privire la faptul că pe raza municipiului Pitești, într-un apartament din zona Complexului Comercial Fortuna, ar fi avut loc un conflict între doi bărbați, în urma căruia s-au agresat reciproc.
La fața locului au fost direcționate echipaje din cadrul Secției 1 Poliție Pitești și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș. Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani, din București și un bărbat de 56 de ani, din Curtea de Argeș, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu obiecte tăietor-înțepătoare.
Astfel, bărbatul de 56 de ani, a suferit o plagă la nivelul capului și a fost transportat la spital, iar tânărul prezenta o plagă la nivelul piciorului drept. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun”- IPJ Argeș
Sursa: Realitatea de Arges