Instanța a dat sentința în dosarul jandarmului ucis în urma unei altercații, la Pitești. Această condamnare a venit exact la un an de la data faptei. Cel care l-a lovit cu pumnul a primit o pedeapsă cu închisoarea dar are de plătit și o sumă uriașă familiei celui decedat.
Tribunalul Argeș a dispus o condamnare cu executare în dosarul jandarmului ucis. Inculpatul, trimis în judecată pentru loviri cauzatoare de moarte, are de ispășit o pedeapsă de 4 ani și 6 luni.
Judecătorii au hotărât ca piteșteanul în vârstă de 50 de ani, să plătească familiei jandarmului decedat, daune morale în valoare de 300.000 euro, și daune materiale de 40.000 lei. În plus, este obligat achite o pensie, fiului minor rămas orfan de tată, suma de ” 983,29 lei/lună reprezentând o parte din venitul realizat de tatăl său, începând cu data decesului victimei, începând cu data decesului victimei, respectiv din data de 07.02.2019, până la majoratul minorului”. după cum se precizează în sentinţă.
În ianuarie 2019, jandarmul a avut un conflict, pe stradă, cu amicul său, în vârstă de 50 de ani (vezi ştirea aici). Acesta l-a lovit cu pumnul, moment în care subofiţerul s-a prăbuşit lovindu-se cu capul de caldarâm. A murit la Spitalul Militar Central Bucureşti, trei săptămâni mai târziu. Agresorul a fost judecat pentru loviri cauzatoare de moarte, în timpul procesului recunoscând fapta.