EXPERTUL ÎN EDUCAȚIE, ACUZAT DE ABUZ SEXUAL ASUPRA UNUI ADOLESCENT

Kristof Lajos, expert în educaţie, prins în flagrant abuzând sexual un băiat de 14 ani.

Kristof Lajos, considerat expert în educaţie şi cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost prins sâmbătă în flagrant delict în locuința lui, unde abuza sexual un băiat de 14 ani. La fel de revoltător este faptul că, din cauza agresorului pederast, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului luase copiii de la familie! Mama copilului a vorbit pentru TVR Info despre felul în care a fost îndepărtat băiatul de familie. „Suspiciunea mea a fost de la început. În 2022 a început toată tărășenia. Atunci ne-am cunoscut practic. Nu am avut dovezi. Am încercat să vorbesc cu copiii, să observ dacă au comportamente diferite. A acționat la un mod mult prea profesionist încât să îmi pot da eu, om simplu, ce se întâmpla.”, a declarat mama băiatului.

Aceasta spune că bărbatul îi repeta frecvent copilului că e mai important să petreacă timp cu el, decât cu familia. Agresorul a încercat să îl ademenească și pe fratele băiatului, iar mama susține că de multe ori singurul mod prin care putea discuta cu copii, care petreceau mult timp cu bărbatul, era chiar prin intermediul acestuia. Le făcuse cadouri copiilor telefoane mobile pe care le controla.

Surse din ancheta precizează că bărbatul îi dădea băiatului de 14 ani, în fiecare lună, între 2.500 și 3.000 de lei. „Copiii veneau tot împotriva mea. Nu știu cum făcea, tot eu eram cea rea. Curgeau mesajele întruna, îi suna. Deci copilul meu nu putea să stea cu mine în bucătărie să ia masa, că trebuia să aibă telefonul lângă el și să îi răspundă non stop acestui individ. Asta mi-a atras atenția.”, a mai spus femeia.

Bărbatul de 39 de ani a fost filat timp de două săptămâni de polițiștii secției 26. 4 polițiști l-au urmărit tot timpul pentru a scoate adevărul la iveală. Băiatul de 14 ani este acum în custodia mamei, după ce in ultimele luni a fost intr-un centru de asistența socială.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.