Bărbat din Curtea de Argeș, reținut pentru proxenetism

Un bărbat, de 43 de ani, din Curtea de Argeș a fost reținut, vineri, de polițiști pentru proxenetism. Bărbatul a fost condamnat pentru fapte similare, fiind eliberat din închisoare în anul 2017.

Bărbatul își căuta fetele în rândul celor cu posibilități materiale reduse sau care să provină din familii dezorganizate, promițându-le o viață mai bună. Le oferea tinerele protecție și le racola clienți.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș s-au sesizat din oficiu și l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. S-a stabilit că acesta ar fi înlesnit practicarea postituției de către patru femei, dintre care o minoră, în vârstă de 16 ani. Polițiștii au efectuat și o percheziție la locuința acestuia.

„Bărbatul este bănuit că, începând cu luna aprilie a.c., până în prezent, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o minoră de 16 ani, prin promisiuni, oferirea de protecție și racolarea de client. Totodată, pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că acesta ar fi încercat să determine și alte femei, majore, să practice prostituția”, informează IPJ Argeș.

În cauză au fost audiați peste 10 martori. Suspectul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto: descriptiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.