Bărbat din Argeş, depistat drogat cu opium şi metadonă pe o stradă din Giurgiu

Polițiștii rutieri din Giurgiu au tras pe dreapta, azi noapte, un autoturism care circula pe bulevardul București, din municipiul Giurgiu, pentru efectuarea unui control de rutină.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din judeţul Argeş, a fost testat de oamenii legii iar aparatul a indicat că acesta consumase droguri înainte de a se urca la volan, respectiv  opium și metadonă.

„La data de 26 decembrie a.c., ora 01.10, polițiștii Biroului Rutier au depistat pe bulevardul București, din municipiul Giurgiu, un bărbat, de 46 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat valoarea pozitivă la substanțele opium și metadonă, acesta fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.      

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, informează IPJ Giurgiu.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.