Polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din județul Olt au descoperit două culturi de cannabis, în județele Olt și Argeș.
Una s-ar fi aflat într-o cultura de viță de vie.
Pe 15 și 16 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Olt au efectuat 4 percheziţii domiciliare în județele Olt și Argeș, într-un dosar de trafic şi consum ilicit de droguri.
Polițiștii au descoperit într-o locuință, în comuna Găneasa, o cultură indoor de cannabis.
În comuna Stolnici, Argeș, au fost descoperite 29 de plante de cannabis în ghivece, ce ar fi fost ascunse într-o cultură de viță de vie.
Din cercetări a reieșit faptul că plantele de cannabis ar fi fost cultivate în vederea comercializării ulterioare.
Doi bărbați și o femeie au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
La acțiuni au participat și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Sursa: Realitatea de Arges