Doi argeșeni au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Pitești pentru contrabandă. Au fost depistați cu o cantitate de peste 342.000 de țigarete.
Victor P. și Veronica Ș. au fost depistați, în septembrie 2018, în flagrant de polițiști. Desfășurau activități de contrabandă cu țigări. Aceștia au fost prinși, în preajma unui stadion de fotbal dintr-o comună din Argeș, în timp ce împărțeau marfa. Recent, cei doi au fost trimiși în judecată de procurori.
Prejudiciu adus statului de circa 240.000 lei
În septembrie 2018, inculpatul Victor Paraschiv a colectat și a transportat o cantitate de peste 342.000 de țigarete, în ambalaje, fără a avea aplicate marcajele fiscale legale. Acesta a fost prins în flagrant de polițiștii argeșeni, în zona unui stadion dintr-o localitate argeșeană, în timp ce îi vindea inculpatei Veronica Șelavîrtea peste 62.000 de țigarete.
„Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, inculpatul P.V.I. a încercat în faza inițială să se sustragă cercetărilor. În momentul în care au intervenit organele de poliție, acesta s-a îndepărtat în fugă pe lângă clădirea vestiarelor. A fost prins și imobilizat de polițiști”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Procurorii au stabilit că a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de aproximativ 240.000 lei. În dosarul de la Judecătoria Pitești s-a constituit parte civilă Statul Român, prin ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.