INTERZICEREA LANȚULUI: UN APEL NAȚIONAL DE URGENȚĂ PENTRU SALVAREA ANIMALELOR

ONG-urile solicită interzicerea ţinerii animalelor în lanţuri și un apel național pentru salvarea lor din calamități.

Organizațiile pentru protecția animalelor cer prim-ministrului României și conducerii ANSVSA să facă un apel național de urgență pentru eliberarea animalelor legate, câini și animale de fermă, pentru a le salva din calea calamităților naturale prognozate și să emită un act normativ prin care ţinerea câinilor în lanț să fie interzisă.

„Recent, am fost martorii unor tragedii cu puternic impact emoțional, care ar fi putut fi evitate și pe care avem datoria să le prevenim, cu atât mai mult în contextul în care deținem informații clare că se vor repeta în foarte scurt timp. Este momentul să abordăm un subiect crucial din domeniul protecției animalelor, un subiect care definește România și care impactează profund atât oamenii cât și animalele, precum și imaginea României la nivel mondial.

Organizațiile pentru protecția animalelor solicită prim-ministrului României și conducerii ANSVSA interzicerea deținerii animalelor în lanțuri și lansarea unui apel național de urgență, prin intermediul radio, tv și autorități locale, prin care să îndemnați oamenii să elibereze animalele din lanțuri, în contextul anunțării de noi fenomene meteo extreme. Ne referim aici atât la animalele de companie/pază cât și la cele de fermă ținute în grajduri, hale sau aer liber. Este momentul să abordăm un subiect crucial din domeniul protecției animalelor, un subiect care definește România și care impactează profund atât oamenii cât și animalele, precum și imaginea țării la nivel mondial.

„Lanțul ne-a mutilat viețile. Atâta tristețe și viață de chin nu am văzut în 20 ani de salvare”, spune Corina Grigore, Președinta Asociației Help Lăbuș, care a condus operațiunile de salvare alături de asociația Sava’s Safe Heaven și ajutorare ale animalelor rămase victime în urma inundațiilor de săptămâna trecută și care sunt încă captive în lanțuri.

Animalele nu ne pot și nu se pot salva dacă sunt legate, iar o viață în lanț contravine în mod explicit bunăstării animalelor, dreptului lor la un comportament natural, nevoilor lor naturale și dă naștere comportamentelor deviante, în timp ce determină cea mai scăzută calitate a vieții pentru animal, nerespectându-se dreptul a fi tratat o ființă care simte și trebuie respectată și îngrijită.

Pe lângă riscurile imediate pentru viața și siguranța animalelor, există și o dimensiune morală și etică profundă. Atât animalele de companie, cât și cele de fermă sunt ființe conștiente, altruiste și morale. Animalele non-umane manifestă la fel ca noi emoții precum frică, fericire, mânie, tristețe, dispreț, surpriză, dragoste, gelozie, rușine, simpatie, vină, mândrie, admirație, invidie, indignare.

Știința a demonstrat deja toate aceste calități ale animalelor, iar în 2012 a fost semnată Declarația Conștiinței de la Cambridge care marchează cristalizarea consensului științific global că oamenii nu sunt singurele ființe conștiente și că alte animale non-umane posedă substraturi neurologice suficient de complexe pentru a susține conștiința.

Legarea animalelor le afectează nu doar bunăstarea fizică, ci și sănătatea mentală. Având în vedere că societatea noastră evoluează către o mai mare responsabilitate în ceea ce privește îngrijirea animalelor, este timpul să renunțăm la metodele învechite și dăunătoare, cum ar fi utilizarea lanțurilor. Lanțul este interzis de mulți ani în țări precum Austria, Germania, Olanda, UK sau Suedia, din aceste considerente.

Situația din teren este tragică: sute sau mii de animale au murit înecate, în imposibilitatea de a se salva singure, după o viață chinuită în care deși au păzit cu loialitate curțile, nu numai că nu li s-au respectat drepturile legale și nevoile, dar au fost condamnate la o moarte sigură și crudă, de care s-ar fi putut salva singure. Sunt aceleași animale care ne pot salva din calamități, dacă le dăm ocazia.

Mai mult, în libertate ei pot preveni și apăra stăpânii în legătură cu mai multe tipuri de pericole, cum a fost și cazul băiatului surd a cărui viață a fost salvată pentru că a fost alertat de câinele său care era liber, animale sălbatice sau spargeri. Nu există moment mai bun decât astăzi pentru a lua decizia de a interzice legarea animalelor.

Schimbările climatice nu mai pot fi combătute și ce este mai rău abia urmează. Trebuie să discutăm despre adaptarea la schimbările climatice iar asta include și ce facem cu animalele. Dintre animalele de companie, câinele, cel mai bun prieten al omului, este condamnat la o viață în lanț într-o proporție covârșitoare, pe tot teritoriul țării.

Deși legea în vigoare prevede o lungime a lanțului de minimum doi metri, majoritatea câinilor sunt legați cu lanțuri scurte, la punct fix, și nu sunt eliberați niciodată pe întreaga perioadă a vieții lor. Impactul asupra vieții lor și asupra iubitorilor de animale este devastator, provocând traume inclusiv copiilor, prin violența condițiilor la care sunt expuși, iar expunerea copiilor la suferința animală este o încălcare directă a drepturilor lor, așa cum arată, anul trecut, Națiunile Unite.

Câinele este deținut cel mai adesea pentru protecție în mediul rural, însă este necesar ca drepturile și nevoile sale să fie respectate. Deținerea câinilor trebuie responsabilizată urgent, conform legilor aflate deja în vigoare, în caz contrar, aceștia nu pot fi deținuți.

Cele mai întâlnite motive sunt gardurile defecte, pericolul de ataca păsările de curte și frica de proprii câini, toate fiind ușor și firesc rezolvabile, respectând astfel mai multe aspecte ale legislației în vigoare. Printr-o perioadă de tranziție prevăzută de noua lege de maxim 28 de zile și prin aplicarea controalelor și sancțiunilor prin intermediul organizațiilor, respectiv autorităților competente, implementăm cele mai eficiente soluții și închidem acest capitol sumbru.

Este paradoxală deținerea de câini pentru apărare care, în fapt, fiind legați, să nu te poată apăra și nici să se poată apăra ei înșiși, în timp ce comportamentul li se modifică în mod natural, fiind privați de nevoile directe ale speciei din care fac parte.

De aceea, vă rugăm să acționați cu celeritate și să lansați de urgență un apel dedicat salvării animalelor, prin intermediul autorităților locale și mass-media, în timp util, pentru viiturile care vor urma în aceste zile, și să procedați ulterior la interzicerea lanțului pentru totdeauna ca fiind una dintre condițiile pentru o viață decentă a câinilor.

Imaginea câinelui suferind în lanț, în mijlocul câmpului fără adăpost sau în spatele curții, este emblematică pentru țara noastră, și avem împreună datoria, față de oameni și animale, să o schimbăm cu imaginea unei țări civilizate, în care câinele este respectat ca fiind cel mai bun prieten al omului.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.