Angajat al unei societăți de distribuție a energiei electrice, acuzat de înșelăciune

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un angajat al societății de distribuție a energiei electrice este acuzat de înșelăciune. Ar fi pretins sume de bani pentru a nu sesiza anumite fapte.

Un bărbat de 45 de ani, din Topoloveni, ar fi pretins sume de bani de la o femeie din Călinești, pentru a nu sesiza faptul că aceasta consuma energie electrică deși figura ca fiind debranșată. Acum, el este cercetat pentru înșelăciune.

Bărbatul, angajat al Adrem Invest, partener CEZ România, a ajutat-o pe femeie și să modifice indexul contorului de măsurare a energiei electrice consumate. Totul s-ar fi petrecut în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Argeș.

Polițiștii au mai stabilit că bărbatul ar fi condus și un autoturism pe drumurile publice, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Cel în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Parchetul a dispus continuarea cercetarilor sub control judiciar.