ANAF a pus sechestru la Roșia Montană. Compania Gabriel Resources, executată silit pentru milioane de dolari

Statul român face primul pas concret pentru recuperarea prejudiciului în dosarul „Roșia Montană”, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus. ANAF a pus sechestru pe participația de peste 80% din capital deținută de compania Gabriel Resources la societatea românească Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), pentru a recupera 10 milioane de dolari, suma stabilită de instanțele internaționale. 

Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) a obligat Gabriel Resources, pe 8 martie, să plătească statului român aproximativ 10 milioane de dolari în taxe și cheltuieli de judecată, în urma victoriei României.

Hotărârea este obligatorie pentru părți, iar ANAF a trimis o notificare de plată către Gabriel Resources, iar ulterior a instituit sechestru asigurător pe participația de 80,69% a acestora la RMGC, acțiunile neputând fi vândute sau transferate de către compania minieră, arată Profit.ro.

 În replică, Gabriel Resources a transmis că, în opinia sa, măsura instituirii sechestrului este prematură și prezintă nereguli procedurale, precizând că intenționează să o conteste.

Restul acțiunilor, în cotă de 19,31% din capital, sunt în posesia societății românești de stat Minvest Roșia Montană, controlată de Ministerul Economiei.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.