Accident mortal la Buzoeşti! Biciclistul a fost lovit de o dubiţă

În urmă cu puţin timp, a avut loc un accident mortal în comuna Buzoeşti! Un biciclist, în vârstă de 61 de ani a decedat după ce a fost lovit de o dubiţă. Din primele cercetări, se pare că bărbatul mort este vinovat.

Accident mortal la Buzoeşti, marţi după-amiază. O dubiţă condusă de un şofer în vârstă de 27 de ani, din comuna Buzoeşti, se îndrepta către comuna Popeşti. În aceeaşi direcţie, dar pe partea opusă, circula un bărbat, în vârstă de 61 de ani, pe bicicletă. La un moment dat, se pare că biciclistul a traversat, fără să se asigure, pe bicicletă. A fost lovit, în plin, de dubiţă în faţa căreia a ajuns. Bărbatul a fost proiectat pe asfalt. A fost lovit atât de rău la cap, încât a murit la scurt timp. Deşi echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului l-a supus pe bărbatul rănit manevrelor de resuscitare, omul nu a putu fi salvat.